miercuri, 27 ianuarie 2010

LIMBAJUL MIMICO-GESTUAL!!STOP DISCRIMINARII!!!!

ALFABETUL SEMNELOR IN SISTEMUL AMERICAN(ASL)

"M-am gandit de ceva vreme la cei care nu aud sau nu vorbesc si prin acest mic articol sper sa nu mai fie asa de discriminati,injurati sau bajocoriti.Am intalnim multi oameni care au astfel de probleme si chiar sunt mai deosebiti fata de noi, care suntem sanatosi si ne batem joc de viata asta.
O sa incerc sa am ambitionez sa invat din limbajul si semnele pe care le folosesc ei,sper ca si voi sa incercati macar asa putin si cand ii vedeti pe strada sa le aratati iubirea si respectul.
Va multumesc din suflet si mai jos aveti toate detaliile necesare sa ii intelegeti mai bine."
CU STIMA SI RESPECT,
BOGDAN GLEVESANU
LIMBAJUL MIMICO-GESTUAL
Introducere
Priviţi în jurul dumneavoastră şi veţi vedea că puteţi să învăţaţi să ascultaţi cu ochii. Puteţi să comunicaţi în foarte multe feluri fără să vă folosiţi vocea. Mişcaţi capul „sus-jos” ceea ce înseamnă “da”. Scuturaţi capul ceea ce înseamnă “nu”. Ridicaţi din umeri şi înseamnă “nu ştiu”.
Uneori, când este foarte important să fie linişte, dar nu puteţi să solicitaţi acest lucru cu voce tare, indicaţi printr-un gest.
Ce faceţi dacă nu puteţi să-i răspundeţi cuiva cu voce tare la o întrebare, spre exemplu, “Unde este…?”. Indicaţi direcţia cu degetul sau cu capul. Uneori indicăm cu mâna şi în timp ce vorbim: “Este acolo!”.
Expresia facială este o altă modalitate de a comunica. Gândiţi-vă cât de multe se pot exprima prin intermediul expresiilor faciale. Un zâmbet, o încruntare, fiecare spune altceva.
Folosim gesturi şi expresii faciale zilnic, uneori separat, alteori împreună cu vorbirea, pentru a împărtăşi idei şi sentimente şi pentru a comunica. Dar, de cele mai multe ori, de bază sunt cuvintele.
Reguli pentru folosirea limbajul dactil românesc:
Ţineţi mâna la nivelul umărului.
Ţineţi mâna cu palma înspre exterior.
Faceţi literele cu grijă.
Nu mişcaţi mâna când vă pregătiţi pentru poziţia următoare. Vă puteţi ajuta plasând arătătorul celeilalte mâini pe încheietura mâinii cu care gesticulaţi.
Executaţi fiecare literă în acelaşi loc. Nu vă deplasaţi mâna spre dreapta pentru fiecare literă. Dacă dactilaţi un cuvânt ce conţine o literă dublă cum ar fi de exemplu “înnoptat”, sau “alee” faceţi a doua literă puţin mai la dreapta.
Cum puteţi ajuta o persoană surdă să vadă ceea ce-i spuneţi?
Fiţi siguri că faţa şi buzele vă sunt luminate bine.
Asiguraţi-vă că persoana deficientă de auz se uită la dumneavoastră.
Fiţi siguri că nu vă acoperiţi gura cu mâinile.
Vorbiţi natural, nu exageraţi mişcările gurii, nu vorbiţi prea încet sau prea tare.
Folosiţi gesturi şi expresii faciale.
Dacă ştiţi câteva semne, folosiţi-le.
Fiţi calmi.
Fiţi dumneavoastră înşivă.
Limbajul mimico-gestual
În ultima vreme s-a acordat o atenţie mai mare gesturilor în procesul de invăţămant special, întrucât folosirea numai a limbajului oral s-a dovedit a fi insuficientă, mai ales în primii ani de instruire a copilului surd. Nu credem că mai este cazul să subliniem marea importanţă a “băii de limbaj” pentru dezvoltarea psihică a copilului preşcolar. Unele cercetări evidenţiază faptul că în cazul în care copiii surzi sunt lipsiţi de timpuriu de “baia de limbaj” gestual în primii ani de viaţă, ei nu pot să-şi dezvolte în mod sistematic un limbaj care să le permită o bună dezvoltare a funcţiilor de cunoaştere şi comunicare.
Din unele cercetări rezultă că stadiile de achiziţie ale limbajului gestual sunt aproximativ aceleaşi ca şi stadiile achiziţiei limbajului oral. Prin urmare, copilul surd îşi dezvoltă limbajul gestual în acelaşi mod şi în aceeaşi perioadă optimă de timp în care copilul auzitor îşi dezvoltă limbajul verbal. Desigur, condiţia esenţială a acestei dezvoltări este ca fiecare formă de limbaj să fie stimulată cu un instrument adecvat. Deoarece până în jurul vârstei de patru ani este ineficientă folosirea limbajului verbal cu copilul surd, acesta este în pericol să devină şi un handicapat socio-cultural şi intelectual , dacă cei din jurul său (părinţi, rude apropiate etc.) nu folosesc un mijloc de comunicare cu el. Iar mijlocul cel mai util este limbajul gestual. Se recomandă, deci, ca părinţii auzitori să adopte modalitatea de comunicare gestuală cu copiii lor surzi, cel puţin în primii ani de viaţă, pentru a-i scoate din izolarea comunicativă în care trăiesc. Refuzând această soluţie, mai ales din dorinţa de a nu scoate în evidenţă că au un copil surd, aceşti părinţi pot să antreneze la copilul lor carenţe mult mai grave decât însăşi surditatea.
Până la intrarea copilului surd într-o unitate de instruire prevăzută cu personal de înaltă calificare pentru recuperarea complexă a auzului şi limbajului în perspectiva integrării sociale şi profesionale, copilul surd are nevoie de comunicare prin limbaj gestual. Acesta, folosit in mod raţional, permite copilului să cunoască mediul înconjurător şi, în acelaşi timp, să-şi exprime dorinţe, gânduri, opinii. Mai târziu, aceste achiziţii gestuale vor contribui la fertilizarea învăţării limbajului oral. Mai mult, fiind familiarizaţi cu deficienţa lor, aceşti surzi vor accepta de timpuriu şi vor pune mai puţine probleme de adaptare psihologică şi socială, vor avea deprinderi superioare de scriere şi de citire şi o labiolectură mai bună. S-a constatat, în practica şcolară, că, copiii surzi proveniţi din familii de surzi au un bagaj mai bogat de cunoştinţe şi un limbaj mai dezvoltat în comparaţie cu copiii surzi din familii de auzitori.
Experienţa ne arată că, cu tot efortul factorilor educaţionali de a-l învăţa pe copilul sau adultul surd să articuleze corect, aceasta nu se realizează decât in mică măsură. De aceea surdul nu poate fi înţeles decât de persoanele cu care vine în contact mai des; comunicarea dintre auzitori şi surzi fiind greoaie, adesea dificilă, nedepăşind frazele convenţionale. De aici ne putem explica de ce majoritatea surzilor au o motivaţie scăzută pentru vorbirea orală, folosesc tot mai rar vorbirea articulată după ce intră în viaţa productivă în favoarea utilizării limbajului mimico-gestual pentru satisfacerea necesităţilor de comunicare în cadrul vieţii sociale.
Din dorinţa de a spori numărul de gesturi, unii “binevoitori” au introdus numeroase gesturi artificiale, create de ei, forţându-i pe surzi să le accepte şi să le folosească. Desigur, acest lucru este profund dăunător şi nu face nici un serviciu colectivităţii de surzi în direcţia sporirii posibilităţilor de comunicare.
Limbajul mimico-gestual poate fi definit, după W. Welther, ca o formă specifică de comunicare interumană, prin intermediul unui sistem de gesturi asociate cu reacţii mimice şi pantomimice, folosite între parteneri şi recepţionate cu ajutorul văzului.
Într-adevăr, între limbajul verbal şi cel gestual există unele asemănări, dar şi diferenţe fundamentale, acestea datorându-se, în special, direcţiilor auditive şi, respectiv, vizuale în care au evoluat cele două forme de limbaj. Se apreciază că, in general, limbajul mimico-gestual nu are ceva analog părţilor de vorbire, nu are mijloace de marcare gramaticală a acestora. Se poate realiza doar o clasificare lexicală a gesturilor, după sensul celor exprimate. Totuşi, limbajul mimico-gestual trebuie privit ca un limbaj adevărat, având majoritatea trăsăturilor lui esenţiale; astfel el indeplineşte funcţia generală de comunicare între indivizii unei colectivităţi, având un caracter social; operează cu noţiuni (deşi cu un nivel de generalitate mai redus), fiind un instrument al gândirii. Unele cercetări au evidenţiat faptul că ambele forme de limbaj folosesc strategii asemănătoare de codificare şi decodificare a propoziţiilor, de interpretare a sensului.
Cele mai multe cercetări comparative au evidenţiat mai ales insuficienţele limbajului gestual, omiţând tocmai faptul esenţial că ambele forme de limbaj s-au dezvoltat în direcţii diferite, iar limbajul gestual are numeroase caracteristici vizuale, el se adresează ochiului nu urechii. Evidenţiem, mai jos, câteva din cele mai frapante opoziţii între cele două forme de limbaj reliefate de B. T. Tervoort:
limbajul verbal are un înalt grad de convenţionalitate faţă de conţinutul realităţii pe care îl denumeşte, gestul, însă, este strâns legat de concret;
comunicarea prin gesturi este faţă în faţă, perceptându-se vizual gestul şi toate mişcările mimice. În consecinţă, gesticulaţia are o mai mare libertate de exprimare, fiind mai puţin limitată de organizarea gramaticală puternic structurată;
în condiţii nefavorabile comunicării vizuale (timp de noapte, emiţătorul aflat la distanţă mare sau în contralumină), nu se poate realiza dialogul gestual, în timp ce comunicarea verbală se poate desfăşura nestingherită;
acelaşi volum de informaţie poate fi vehiculat în aproximativ acelaşi volum de timp conversaţional, cu ambele forme de limbaj. Totuşi execuţia gesturilor necesită, în medie, mai mult timp decât în cazul emiterii verbale a cuvintelor.
de obicei sunt necesare mai puţine gesturi decât cuvinte pentru exprimarea aceluiaşi conţinut. Aceasta nu înseamnă că propoziţia gesticulată este abreviată; prin un singur gest se poate exprima una sau mai multe noţiuni. Reprezentările la care dau naştere aceste gesturi nediferenţiate pot să creeze confuzii în mintea celui care caută să le interpreteze. Acest lucru nu se întâmplă, sensul acestor noţiuni putându-se deduce clar şi diferenţiat din contextul în care sunt utilizate.
Literatura de specialitate ne-a relevat că
vocabularul unei limbi dezvoltate cuprinde sute de mii de unităţi lexicale, iar cel mai dezvoltat limbaj gestual nu depăşeşte 7000 de unităţi gestuale. Rezultă că limbajul gesturilor este de 75-100 de ori mai sărac decât limbajul verbal. De exemplu, pentru cele 56568 de cuvinte din “Dicţionarul limbii române moderne” s-a constatat că există 2250 de gesturi corespunzătoare. De asemenea, cercetarea comparativă a gesturilor a găsit cca. 9000 de gesturi comune mai multor limbaje naţionale gestuale, ceea ce conferă acestui limbaj o universalitate relativă, care n-a putut fi depăşită până acum de nici o limbă.
Valoarea şi eficienţa comunicativă a gesturilor
poate să crească atunci când surdul demutizat şi instruit foloseşte limbajul verbal, putând opera şi cu noţiuni abstracte, care-l ajută să urmeze studii medii sau superioare, alături de cei cu auzul normal.
Prin însăşi natura lor, gesturile nu pot exprima situaţii complexe sau abstracţiuni, recurgându-se pentru această sferă de noţiuni la procedee figurative. Mişcarea pe care o efectuează un gest (lentă, rapidă, repetată), aşezarea în spaţiu sau direcţia gestului sunt forme analoge pentru precizarea sensului comunicării gestuale.
Ca orice limbaj, şi mimico-gesticulaţia manifestă o evoluţie a gesturilor în cursul timpului, în funcţie de mediu, regiune, de gradul instruirii celor ce utilizează gesturile. Pufan afirmă că la baza schimbării conţinutului şi abandonării gesturilor stau de obicei motive sociale. Schimbarea tradiţiilor, a obiceiurilor, creşterea nivelului de instruire a surzilor, urbanizarea, progresele ştiinţei şi tehnicii, etc. determină modificări în aspectul şi semnificaţia gesturilor. Acestea devin mai “convenţionalizate” şi, totodată, mai puţin evidente în comunicarea dintre surzi prin executarea lor tot mai fină, mai economică şi nuanţată.
Întrucât gesturile nu pot fi folosite decât intre surzi sau între persoane care au acelaşi cod de comunicare, considerăm că este util ca tot mai multe persoane să cunoască acest cod.

joi, 21 ianuarie 2010

CONCERT PENTRU HOSPICE IN 30 IANUARIE 2010,ORA 20.30,IN DEANE'S IRISH PUB AND GRILL!!



Va invitam la concertul care va avea loc in 30 ianuarie, ora 20.30, in Deane's Irish Pub and Grill cu Debbie Perolls si trupa Cover Story.
Biletul de intrare in valoare de 10 lei ne ajuta sa asiguram doua mese zilnice pentru un pacient HOSPICE.
Trupa Cover Story interpreteaza hituri pop si funk-soul, exclusiv live, facand din fiecare concert unul memorabil.Pentru mai multe informatii, va rugam contactati anna.perolls@hospice.ro

Pentru rezervari, va rugam sunati 0268/474 542, 0724/020137.

duminică, 17 ianuarie 2010

ZECE LUCRURI PE CARE ORICE COPIL CU AUTISM AR VREA SA LE STII!!!

Uneori se pare că singurul lucru predictibil despre autism este impredictibilitatea sa. Singura trăsătură clară – relativitatea. Copilul cu autism „arată normal" dar comportamentul său poate fi dificil şi greu de acceptat.
Autismul era considerat la un moment dat o dizabilitate „incurabilă", dar acest termen dispare pe măsură ce creşte nivelul general de cunoştinţe şi înţelegere. În fiecare zi, persoane cu autism ne arată că pot să depăşească, să compenseze şi să administreze caracteristicile cele mai pregnante ale autismului. Învăţându-i pe cei din jur care sunt elementele principale ale autismului va avea un impact major asupra capacităţii persoanei cu autism să dezvolte un stil de viaţă independent şi productiv.
Autismul este o dizabilitate complexă, însă din caracteristicile sale putem extrage patru trăsături fundamentale:
Dificultăţi de adaptare senzorială
Întârzieri de limbaj
Abilităţi sociale slab dezvoltate
Probleme de stimă de sine şi încredere
Chiar dacă aceste elemente sunt comune celor ce suferă de autism, nu vor exista niciodată două persoane cu aceleaşi manifestări. Fiecare copil se află într-un punct diferit al spectrului autismului. La fel de important, fiecare părinte, profesor sau asistent social se va afla într-un punct diferit al spectrului. Copil sau adult, fiecare avem un set unic de nevoi.
Iată 10 lucruri pe care orice copil cu autism ar vrea să le ştii:
1. Sunt în primul rând un copil. Am autism. Nu sunt în mod primordial „autist".

Autismul este doar un aspect al personalităţii mele. Nu mă defineşte ca persoană. Tu eşti o persoană cu sentimente, idei, talente sau eşti doar gras (supraponderal), miop (porţi ochelari) sau neîndemânatic. Acestea sunt lucruri pe care le văd mai întâi la tine când ne întâlnim, dar acestea nu sunt trăsăturile tale principale.
Ca adult, ai un oarecare control asupra felului în care îţi defineşti propria persoană. Dacă vrei să subliniezi o anumită trăsătură personală, poţi să o faci fără prea mult efort. Eu sunt încă un copil ce se dezvoltă. Nici tu dar nici eu nu ştim încă ce aş putea realiza. Dacă mă defineşti după o singură trăsătură de-a mea, s-ar putea să mă subestimezi. Şi dacă simt că tu nu crezi că pot „să o fac", răspunsul meu natural va fi „de ce să mai încerc?".
2. Percepţiile mele senzoriale sunt dezordonate.
Integrarea senzorială este, probabil, aspectul cel mai dificil de înţeles al autismului, dar este şi cel mai important. Aceasta înseamnă că imaginile, sunetele, mirosurile, gusturile şi texturile care ţie ţi se par obişnuite pot fi de-a dreptul dureroase pentru mine. Mediul propriu-zis în care trăiesc mi se pare ostil. Poate că ţie ţi se pare că sunt retras sau poate agresiv, dar de fapt încerc doar să mă apăr, să mă protejez. Iată de ce o „simplă" ieşire la supermarket poate fi un calvar pentru mine:
Auzul meu poate fi foarte acut. O mulţime de oameni vorbesc în acelaşi timp. Difuzoarele anunţă ofertele zilei. Casele de marcat bipăie şi trăncăne, râşniţele de cafea hârâie. Aparatul de feliat carne scârţâie, bebeluşii plâng, cărucioarele scrâşnesc, tuburile de neon bâzâie. Creierul meu nu poate filtra toate aceste zgomote şi ajung la „supraîncărcare".
Pot să am un simţ al mirosului foarte dezvoltat. Peştele de pe tejghea nu prea e proaspăt. Domnul de lângă noi nu a făcut duş astăzi. Copilaşul din faţă are un scutecul murdar. Pe culoarul trei s-au vărsat nişte murături şi se spală pe jos cu amoniac…. Nu pot să filtrez totul. Deja cred că îmi vine greaţă.
Pentru că mă orientez pe baza văzului, acesta poate fi primul simţ care este prea stimulat. Lumina tubului de neon nu este doar obositoare, dar şi bâzâie. Lumina pare să pulseze şi mă dor ochii. Această lumină care pulsează se reflectă pe diverse suprafeţe şi contururile obiectelor îmi par distorsionate – spaţiul pare că se mişcă în continuu. Există şi reflexii în ferestre, ventilatoare care se mişcă în tavan, oamenii sunt în continuă mişcare. Toate acestea îmi afectează sistemul perceptiv şi cel vestibular. Acum nici măcar nu pot să îmi dau seama unde mă aflu în spaţiu.
3. Te rog să faci diferenţa între NU VREAU (aleg să nu fac) şi NU POT (nu sunt capabil să fac).
Utilizarea vocabularului şi a expresiilor lingvistice pot fi adevărate provocări pentru mine. Nu e vorba că nu ascult de instrucţiuni. Doar că nu pot să le înţeleg. Când mă strigi din partea cealaltă a camerei, iată ce aud eu: „&#$@*^ Marius. %**%$#@..." Vino şi vorbeşte cu mine direct în cuvinte simple: „Te rog să pui cartea în bibliotecă Marius. E timpul să mergem la masă". Aceasta îmi spune ce vrei de la mine şi ce urmează să se întâmple. Acum este mult mai uşor pentru mine să fac ceea ce vrei de la mine.
4. Gândesc foarte concret.
Aceasta înseamnă că interpretez limbajul după forma literară. Este o situaţie confuză pentru mine când îmi spui ca ai mers „ca vântul şi ca gândul" când ceea ce vrei să îmi spui de fapt este că ai mers „foarte repede". Să nu îmi spui că ceva este „floare la ureche" când nu e vorba de nici o plantă, şi vrei doar să îmi spui că această sarcină „este foarte uşor de realizat". Când îmi vei spune că „Răzvan şi-a luat picioarele la spinare", voi fi foarte confuz din punct de vedere anatomic. De fapt, poţi să îmi spui că „Răzvan a plecat foarte repede".
Idiomurile, sensurile multiple, inferenţele, metaforele, aluziile şi sarcasmul nu reprezintă nimic pentru mine.
5. Te rog să ai răbdare cu vocabularul meu limitat.
E destul de greu pentru mine să îţi spun de ce am nevoie când nu cunosc cuvintele care să descrie sentimentele mele. Poate îmi este foame, poate sunt supărat, speriat sau confuz, însă nu pot să mă exprim cu aceste cuvinte. Fii atent la limbajul corpului meu, dacă sunt retras sau agitat, sau chiar şi alte semne care îţi vor transmite ce este în neregulă cu mine.
Există însă şi o parte opusă la cele de mai sus. Uneori pot să vorbesc ca un „mic profesor" sau ca un star de cinema. Poate că spun pe de rost întregi texte ce sunt mult prea avansate pentru vârsta mea. Acestea sunt secvenţe de limbaj pe care le-am memorat din lumea înconjurătoare pentru a compensa lipsa mea de limbaj. Aceasta pentru că ştiu că se aşteaptă de la mine să răspund ceva când mi se pune o întrebare. Aceste texte pot să provină din cărţi, de la televizor, din diferite discursuri. Acest tip de manifestare se numeşte „ecolalia" (repet exact ce aud, papagaliceşte). Nu prea înţeleg eu despre ce este vorba acolo. Ştiu doar că pot astfel să răspund când cineva aşteaptă de la mine o reacţie.
6. Pentru că vorbirea e foarte grea pentru mine, mă orientez mult cu ajutorul văzului.
Te rog să îmi arăţi cum se face ceva mai curând decât să îmi spui. Şi să fii gata să îmi arăţi de mai multe ori. Repetarea mă ajută să învăţ.
Un program zilnic ilustrat îmi este de mare ajutor şi mă orientează de-a lungul zilei. La fel ca agenda ta electronică sau telefonul mobil, un astfel de program mă scuteşte de stress-ul de a-mi aminti ce urmează, mă ajută să trec mai uşor la următoarea etapă, îmi permite să îmi organizez timpul în aşa fel încât să fac ceea ce tu aştepţi de la mine.
Pe măsură ce cresc, o să am în continuare nevoie de acest program ilustrat, dar „nivelul meu de reprezentare" poate evolua. Înainte să pot citi am nevoie de un orar cu desene sau fotografii. Pe măsură ce cresc, voi putea utiliza combinaţii de fotografii cu cuvinte scrise, iar apoi mă voi putea orienta doar pe baza cuvintelor.
7. Te rog să te concentrezi şi să mă ajuţi să dezvolt mai curând ceea ce pot face decât ceea ce nu pot face.
La fel ca orice altă persoană, nu pot să mă dezvolt într-un mediu în care mi se arată în permanenţă că nu sunt suficient de bun şi că ceva e „defect" la mine. Încercarea unui lucru nou va deveni ceva urât pentru mine când ştiu că voi fi cel mai probabil criticat, chiar şi atunci când critica se vrea a fi „constructivă". Caută punctele mele tari şi le vei găsi. Există mai multe moduri „corecte" de a rezolva o sarcină.
8. Te rog să mă ajuţi cu interacţiunile sociale.
Poate ţi se pare că nu vreau să mă joc cu alţi copii. De cele mai multe ori nu ştiu de fapt cum să pornesc o conversaţie sau cum să încep să mă joc cu alţi copii. Dacă ai putea să îi rogi pe ceilalţi copii să mă cheme să mă joc cu ei fotbal sau baschet, poate că voi fi fericit să mă alătur lor.
Mă descurc cel mai bine la jocurile foarte structurate, unde începutul şi sfârşitul sunt foarte clare. Nu mă descurc să citesc expresiile faciale, limbajul corpului sau emoţiile celor din jurul meu. De aceea apreciez dacă mă ajuţi în permanenţă cu privire la ceea ce trebuie să fac din punct de vedere al interacţiunii cu alţi copii. De exemplu, dacă o să râd atunci când Emilia cade de pe balansoar, nu o fac pentru că mă distrează ci pentru că nu ştiu ce trebuie să fac. Învaţă-mă să întreb în această situaţie „Eşti bine Emilia? Te-ai rănit?"
9. Încearcă să găseşti elementele care mă fac să fiu agitat. Momentele în care sunt agitat sunt mai supărătoare pentru mine decât sunt pentru tine. Aceste stări apar atunci când unul din simţurile mele este supra-solicitat. Dacă poţi să identifici cauza, atunci poţi să previi efectele. Ţine un jurnal al acestor evenimente şi al oamenilor, fenomenelor, întâmplărilor din jurul meu. Vei vedea că de acolo se desprinde o anumită tendinţă.
Încearcă să îţi aminteşti mereu că orice formă de comportament este o formă de comunicare. Comportamentul meu îţi va spune ceea ce cuvintele nu pot să transmită referitor la percepţia mea privind mediul.
Dragi părinţi, ţineţi minte următorul lucru: comportamentele care se repetă pot avea uneori o cauză medicală. Alergiile, problemele de somn sau gastro-intestinale pot avea efecte majore asupra comportamentului.
10. Iubeşte-mă necondiţionat.
Elimină gânduri cum ar fi „ Daca ar face măcar …." Sau „Daca nu ar mai fi aşa….". Nici tu nu ai îndeplinit toate aşteptările părinţilor tăi şi nu ţi-ar fi plăcut să ţi se amintească în permanenţă acest lucru. Nu am ales eu să am autism. Dar ţine minte că mi se întâmplă mie şi nu ţie. Fără sprijinul tău, şansele mele la o viaţă adultă cât mai independentă sunt foarte mici. Cu sprijinul tău, posibilităţile sunt nenumărate. Îţi promit – merit efortul.
Şi, în final, trei cuvinte. RĂBDARE! RĂBDARE! RĂBDARE! Încearcă să vezi autismul meu ca o abilitate mai specială decât ca o dizabilitate. Priveşte dincolo de limitări la talentele pe care autismul mi le-a oferit. Este adevărat că nu prea mă uit în ochii oamenilor şi nu sunt bun la conversaţie, dar ai observat că nu mint, nu trişez, nu îi jignesc pe colegii mei şi nu am prejudecăţi? Este adevărat că probabil nu voi fi următorul Hagi sau Ilie Năstase. Dar cu atenţia mea şi capacitatea de concentrare aş putea fi următorul Einstein. Sau Mozart. Sau George Orwell. Sau Thomas Jefferson. Ei au avut autism.

Răspunsul la boala Alzheimer, rezolvarea enigmelor vieţii extraterestre şi multe altele vor putea fi rezolvate în viitor de persoane cu autism, ca mine.
Tot ce pot să fiu nu se va întâmpla dacă tu nu eşti fundaţia mea. Fii avocatul meu, fii prietenul meu şi vom vedea cât de departe pot ajunge.

duminică, 10 ianuarie 2010

POTI SALVA ZILNIC 5 COPII CARE SE NASC CU MALFORMATII DONEAZA 10 RON PENTRU UN ECOGRAF 4D!



1. Ce face un ecograf 4D?
Un ecograf 4D performant costa 80.000 de Euro, dar salveaza vieti inca din primele saptamani de sarcina, depistand problemele de sanatate ale bebelusului. Iar cel pe care vrem sa-l cumparam va fi cel mai performant ecograf 4D dintr-un spital al sistemului de stat.Analizele din primul trimestru de sarcina sunt foarte importante pentru determinarea gradului de risc pe perioada sarcinii, a eventualelor problemele de sanatate ale micutilor si stabilirea tratamentelor sau interventiilor la momentul nasterii. Lipsa acestor analize face ca zilnic, aproximativ 5 copii sa se nasca cu probleme de sanatate ce puteau fi prevazute cu un astfel de ecograf.
2. Cine poate dona?
Pentru a putea cumpara si apoi dona spitalului Filantropia cel mai performant ecograf 4D, doneaza incepand cu 10 lei, daca esti persoana fizica, si cu 4.000 lei daca esti firma.
3. Unde se doneaza?
Donatiile se fac in contul Fundatiei ING "O lume mai buna": RO 39 INGB 0001 0081 6205 8920, in perioada 21 decembrie 2009 - 20 februarie 2010.
4. Ce castigi?
- un suflet mai linistit la gandul ca ai contribuit la salvarea a 5 copii- prin tragere la sorti sute de premii sau marele premiu, o masina de Formula 1.- fiecare 10 Lei donati iti aduc o inscriere la tragerea la sorti.

MAI MULTE DETALII PE: http://www.ing.ro/ing/ro/Umanitar.html

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Donez catel Bichon Metis!!



Donez catel Bichon Metis.Este vorba de un mascul, are 4 luni,este de talie mijlocie si carnet de sanatate la zi. Numele catelui este Pufi,are ochii caprui, blana alba si cauta stapan bun si iubitor sa-l iei acasa sau daca te gandesti la cineva drag poti sa ii faci cadoul ideal!

ACEST ANUNT A EXPIRAT!!!
CATELUL A AJUNS FOARTE BINE SI SUNTEM MULTUMITI CA ESTE OK!!!